Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir"
Universitate acreditata prin Legea 238 / 2002
Universitate evaluata institutional cu GRAD DE INCREDERE RIDICAT,
cel mai inalt calificativ care poate fi acordat unei universitati in Romania.
 

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE SI ADMINISTRATIVE

PROGRAM DE MASTERAT

INSTITUŢII DE DREPT ADMINISTRATIV

(3 SEMESTRE)
AN UNIVERSITAR
2010 - 2011

 

OBIECTIVELE PROGRAMULUI DE MASTER:

    • Aprofundarea cunostintelor necesare desfasurarii activitatii, în mod direct sau indirect, în domeniul administratiei publice centrale si locale;
    • Studierea si aprofundarea unor institutii fundamentale, dar si a unor materii noi, în raport cu Planul de învatamânt specific studiilor de licenta;
    • Dobândirea, de catre toti participantii, indiferent de specializarea avuta, a unor competente complementare necesare unei insertii rapide pe piata muncii;
    • Analiza implicatiilor teoretice si practice ale noilor reglementari legale privind armonizarea legislatiei române cu cea a Uniunii Europene;
    • Cunoasterea, întelegerea si aprofundarea principalelor modele de analiza si evaluare a politicilor publice;
    • Însusirea aprofundata a unor cunostinte noi si formarea deprinderilor necesare în managementul administratiei publice;
    • Cunoasterea comparativa a sistemelor adminsitrative centrale si locale din tarile Uniunii Europene.

     

    Download programa analitica

DISCIPLINELE DE STUDIU

 

Director Program Masterat
Prof.univ.dr. Andrei Popescu